FOTO și VIDEO: Scandal în Consiliul Local. Aleșii PSD Mediaș au părăsit sala de ședință









Ședință tensionată la Consiliul Local Mediaș. Aleșii locali ai Partidului Social Democrat au părăsit sala de ședințe la chiar prima ședință a noului Consiliu Local. Miercuri după amiază, aleșii din Mediaș s-au întâlnit într-o ședință extraordinară pentru desemnarea noului administrator special al societății. După demisia fostului administrator, Lavinia Panu, consilierii locali medieșeni au fost nevoiți să se reunească în ședință extraordinară miercuri după amiaza la ora 16 pentru desemnarea noului administrator special al Gospodăriei Comunale. Scandalul a apărut după ce consilierii locali ai Partidului Social Democrat Mediaș au contestat modul de desemnare al noului administrator special, dar și al mandatarului care să reprezinte Consiliul Local Mediaș în Adunarea Generală a Acționarilor Gospodăriei Comunale. Cum AGA este Consiliul Local, aleșii social democrați au spus în plenul ședinței că nu este necesară mandatarea unei persoane, insistând asupra ideei prezenței consilierilor locali la ședințele Adunării Generale a Acționarilor Gospodăriei Comunale Mediaș. Cum până la urmă propunerea acestora nu a fost luată în seamă, consilierii Partidului Social Democat aupărăsit sala de ședințe.
În cele din urmă, consilierii locali l-au ales pe Alexandru Preotu în funcția de administrator special al Gospodăriei Comunale Mediaș, iar Mircea Teodorescu a fost desemnat mandatarul Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor.
Un produs Blogger.