2 candidaţi pentru conducerea Spitalului Municipal Mediaş

Joi a fost ultima zi in care persoanele care interesate puteau să-şi depună dosarele de înscriere pentru postul de manager al Spitalului Municipal Mediaş. Până la expirarea termenului limită, respectiv ora 15, 2 persoane şi-au depus cerere de înscriere. Este vorba despre actualul manager interimar, Bogdan Burghelea, dar şi de Ştefan Albu. În următoarele 3 zile se vor analiza dosarele, iar candidaţii care îndeplinesc condiţiile stabilite vor putea participa la concurs. În urma verificării candidaţilor care au trecut de etapa eliminatorie a analizei dosarului se va afişa lista cu cei admişi, marţi, 7 septembrie, atât la sediul primăriei şi al spitalului cât si pe pagina de internet a municipalităţii. Concursul pentru postul de manager al Spitalului Municipal Mediaş va avea loc în perioada 14-17 septembrie.
Un produs Blogger.