Corina Chiriac cântă la Mediaş de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice


Primăria municipiului Mediaş sărbătoreşte în data de 1 octombrie „Ziua internaţională a persoanelor vârstnice”. Cu acest prilej vor fi acordate tichete sociale şi va fi organizat un concert la Sala Traube a cărui invitată specială este Corina Chiriac. Prin HCL 350/ 21.12.2009 consiliul local al municipiului Mediaş a aprobat acordarea unui ajutor material pentru pensionarii care au venituri de până la 500 lei pe lună. Astfel, în perioada 29 - 30 septembrie, cei 772 de beneficiari sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş să-şi ridice tichetele în valoare de 100 de lei.  „Până în prezent, în anul 2010 am acordat tichete sociale cu ocazia sărbătorilor de 8 martie, Paşti şi  Ziua Internaţională a Vârstnicului, urmând ca de Crăciun să acordăm ultimele ajutoare materiale din acest an. Anul acesta le-am pregătit pensionarilor şi o surpriză muzicală şi am invitat-o pe „doamna muzicii româneşti” Corina Chiriac, care va susţine un concert în data de 1 octombrie de la ora 18 la Sala Traube”, a declarat viceprimarul Floarea Taropa.

Un produs Blogger.