Momente emoţionante astăzi la ora 12 în sala mare de şedinţe a municipalităţii medieşene. Membrii familiei, colegi din primărie dar şi foşti colaboratori s-au întâlnit pentru a comemora un an de la trecerea în nefiinţă a fostului primar Daniel Thellmann. Deşi a fost o ceremonie relativ scurtă, toţi cei prezenţi au avut ocazia să evoce memoria celui care a condus destinele Mediaşului din 2004 până în 2009. „S-a împlinit un an de când Daniel Thellmann, primarul nostru, a trecut la cele veşnice. Cei apropiaţi lui şi personalul primăriei ne-am adunat pentru a comemora personalitatea primarului Daniel Thellmann, care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării Mediaşului. Planurile şi strategiile lui Daniel Thellmann pentru municipiul Mediaş sunt de actualitate şi vor deveni realitate. Vom marca de fiecare dată aceste momente, care ne readuc în memorie un om cu o personalitate deosebită, un om care a iubit Mediaşul şi cetăţenii Mediaşului la modul superlativ, un om care şi-a pus viaţa în slujba cetăţii”, a spus edilul şef al Mediaşului, Teodor Neamţu. Daniel Thelmann s-a stins din viaţă pe data de 28 septembrie 2009 într-un spital din Germania. Fostul primar al Mediaşului s-a născut la 1 martie 1960 şi a absolvit Facultatea de Inginerie - Braşov şi Facultatea de Drept “Simion Barnuţiu” Sibiu-secţia Ştiinţe Politice. Era căsătorit şi avea 2 copii.