Familie din Mediaş – înşelată cu 4.600 de lei



O familie din Mediaş a rămas marţi fără o sumă consistentă de bani, după ce au crezut în vorbele unor persoane necunoscute În cursul zilei de marţi în jurul orei 18, Poliţia Mediaş a fost sesizată de către o medieşeancă despre faptul că în jurul orei 15, vecinii săi, familia Z., au fost înşelaţi cu suma de 4.600 lei, de către persoane necunoscute. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, care în urma efectuării cercetării a refăcut firul înşelătoriei. „În data de septembrie în jurul orei 13, victima, Z. David, în timp ce se îndrepta spre casă, a fost oprit de o maşină în care se aflau trei persoane, şoferul maşinii rugându-l să îl ajute cu nişte bani româneşti, pentru că el nu are decât valută. Bărbatul i-a explicat că are nevoie de aceşti bani pentru a-şi ajuta un prieten aflat în spital. Z. David a fost de acord şi i-a condus în apartamentul său unde au intrat o femeie şi un bărbat care i-au arătat suma de 10.000 euro, sumă care se afla într-o borsetă de culoare neagră şi au cerut în schimbul lor suma de 2.000 lei. Văzând acest lucru, Z. David a adus din altă cameră suma de 4.600 lei. Văzând suma, bărbatul i-a propus victimei să-i lase întreaga sumă de 4.600 lei în contul celor 10.000 euro din borsetă, urmând să se revanşeze când va reveni după valută. În timpul tranzacţiei femeia a înmânat soţiei lui Z. David o cutie din carton în care se aflau două ceasuri de mână, ca recompensă pentru amabilitatea lor.  După plecarea acestora victima, Z. a deschis borsetă şi a constatat că în borsetă se află un săpun de faţă.  Z. David nu putu oferi multe informaţii cu privire la aceste persoane sau vehiculul cu care se deplasau, decât că bărbatul vorbea foarte greu româneşte, iar femeia nu vorbea deloc româneşte”, explică inspectorul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş în vederea identificării autorilor, tragerea lor la răspundere şi recuperarea prejudiciului  cauzat.
Un produs Blogger.