Municipiul de pe Târnava Mare s-a implicat extrem de serios în proiectul de curăţenie generală, Let’s do it, Romania”. La nivelul oraşului s-au strâns aproximativ 200 de voluntari, persoane dornice să participle la iniţiativa de a curăţa şara de gunoaie. Susţinători ai acestui proiect sunt Şcoala Naţională de Gaz, Primăria Mediaş, operatorul de salubritate EcoSal, Meditur, Dianthus Mediaş, şi Consiliul Local al Tinerilor, membrii acestui for urmând să ofere detaliile necesare tuturor liceenilor care încă nu sunt înscrişi în proiect. Zilele următoare, în holul mare al Primăriei Mediaş va fi amenajat un punct de informare unde orice voluntar se poate înscrie pentru ziua de curăţenie generală. „Trebuie precizat faptul că în data de 25 septembrie, toţi voluntarii înscrişi, dar şi cei dornici să participe, sunt aşteptaţi în faţa primăriei la ora 10, unde fiecare va primi saci şi mănuşile necesare pentru colectarea deseurilor”, explică Anca Băra, purtătorul de cuvânt al EcoSal Mediaş. Let’s do it Roamania este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România şi care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Ziua de Curăţenie Naţionala este 25 septembrie 2010, dată la care toţi romanii sunt aşteptaţi să se implice. Proiectul a mai fost implementat, cu succes, în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).
