Pensionarii din Mediaş vor reîncepe Cursurile de Mesagerie electronică şi internet, la sediul Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth”, începând cu data de 15 septembrie 2010, ora 9. Cei 5 pensionari înscrişi, fac parte din seria a VI-a de cursanţi, care vor pătrunde în tainele internetului şi a comunicării prin e-mail. La deschidere vor fi prezentate un film despre Proiectul „BuniNet” şi Programul Naţional Biblionet, care le va facilita românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Totodată, cei prezenţi vor afla lista de filme ce urmează a fi prezentate în Programul „ Filmul de la ora 11”, care se va desfasura, începand cu luna octombrie, în fiecare vineri, până la sfârşitul anului. În 15 septembrie vor fi prezenţi la deschidere pensionari din Mediaş, care au urmat în decursul anilor 2007 – 2010 aceste cursuri de iniţiere în lumea virtuală.