Conducerea Primăriei Mediaş a lansat procedura de achiziţie de lucrări pentru reabilitarea termică a unui număr de 3 blocuri din cartierul După-Zid. Astfel, după ce în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, două dintre blocuri au fost incluse în lucrările de realizarea a izolaţiei termice, de această dată a venit rândul altor 3. Este vorba despre blocurile 6, 8 şi 9 situate pe strada Bastionului din acest cartier. Deschiderea ofertelor are loc în zilele de 7, 11 şi 13 octombrie, urmând să fie desemnate societăţile care se vor ocupa de reabilitările termice la cele 3 blocuri. Valoarea totală a investiţiei este de peste 2 milioane de lei.