Laurenţiu Oprea îşi lansează a 16-a carte


„Pentru oamenii cetăţii” este titlul celei de a 16-a cărţi care va fi lansată de Laurenţiu Oprea săptămâna viitoare. Evenimentul este programat pentru ziua de joi, 21 octombrie de la ora 17, la Casa Schuller din municipiul de pe Târmava Mare. După prezentarea cărţii, scriitorul Laurenţiu Oprea va acorda autografe, programul zilei de joi cuprinzând şi un recital de pian susţinut de Elena Spinean şi un recital de muzică folk susţinut de Lea Muska. Un alt punct de interes al lansării de joi după-amiază va fi şi o conferinţă susţinută de profesorul doctor Ovidiu Victor Coşbuc, antropolog, membru ONU. Tema conferinţei este „Umanitatea la încrucişare de drumuri”.
Un produs Blogger.