Edilii Mediaşului au dat în această dimineaţă startul campaniei de curăţenie de toamnă. Serviciul Public de Ecologizare alături de EcoSal vor derula timp de patru săptămâni activităţi de igienizare a parcurilor, de colectare a deşeurile vegetale din grădini şi a deşeurilor voluminoase (mobilier, ferestre, etc.). „Ca în fiecare an începem campania de curăţenie de toamnă, de această dată am hotărât să dăm startul activităţilor din parcul din cartierul Vitrometan. Este o tradiţie ca în fiecare primăvară şi toamnă, primăria, serviciile specializate şi EcoSal să demareze aceste campanii care s-au dovedit a fi eficiente pentru menţinerea curăţeniei”, a declarat primarul Teodor Neamţu. „Mă bucur să mă aflu astăzi în parcul din Vitrometan, parc pe care am încercat să îl înfrumuseţăm în acest an. În cadrul acţiunii de astăzi se vor planta flori şi se va curăţa întreg spaţiul verde. Am speranţa ca locuitorii acestui cartier care apreciază această zonă de verde să dea dovada de spririt civic şi să le atragă atenţia celor care rup florile sau distrug mobilierul urban. Îi invităm pe cetăţeni să se alăture demersului nostru şi să se implice în activităţile de curăţenie”, a declarat viceprimarul Floarea Taropa.


