A rupt cu maşina o conductă de gaz

Curat ghinion joi după-amiază pentru un şofer din Mediaş. Acesta se deplasa pe strada Gării din oraş, iar la un moment dat a vrut să parcheze maşina pe partea dreaptă. A încercat să parchete maşina, a dat cu spatele, însă în momentul în care a vrut să frâneze, a apăsat din greşeală acceleraţia, îm locul pedalei de frână. Maşina a intrat direct într-un post de reglare a gazelor naturale, o conductă fiind distrusă instantaneu. Gazl a început să ţâşnească afară, toţi cei prezenţi anunţând de urgenţă pompierii, societatea de gaz, dar şi poliţia. După câteva minute, un echipaj al societăţii de gaz, dar şi unul din cadrul Detalamentului de Pompieri Mediaş au ajuns la locul evenimentului.Din fericire, atât reprezentanţii societăţii de gaz cât şi pompierii au intervenit foarte repede, astfel încît nu s-au produs şi alte evenimente nedorite. Şoferul ghinionist s-a ales cu pagube serioase la autoturism şi în plus, va trebui să suporte şi reparaţiile postului de reglare a gazelor naturale.
Un produs Blogger.