Idee cel puţin interesantă a unui blogger medieşean. După ce săptămâna trecută au avut loc descinderile DIICOT în municipiul de pe Târnava Mare, pentru anihilarea unei reţele de traficanţi de droguri, Ioan Ivan vine cu o provocare pentru bloggerii din oraş. Acesta doreşte iniţierea unei campanii antidrog, de conştientizare a tinerilor cu privire la consumul narcoticelor. „Se pare că organele statului român acordă mai multă atenţie acţiunilor reactive în privinţa consumului de droguri şi mai puţin acţiunilor preventive şi de educare a tinerilor. Cel puţin în municipiul Mediaş, nu am identificat nicio acţiune de acest gen, mai ales că se discută de ceva timp că tinerii medieşeni consumă droguri. Iată că ultima acţiune a DIICOT ne-a mai dovedit încă odată că Mediaşul a devenit un oraş în care se comercializează şi se vând droguri.Nu am auzit încă nicio reacţie a autorităţilor locale în acest sens, iar personal consider că a sosit momentul ca „Societatea Civilă Medieşeană” să se implice efectiv în acţiuni de educare a tinerilor medieşeni în vederea eradicării consumului de droguri. A trecut „Let’s do it Medias” si am dovedit cu toţii că putem deveni o forţă. Eu cred că a sosit momentul să ne implicăm şi în acest caz. Aştept propuneri şi într-un viitor apropiat să lasăm proiectul „Stop drog, alege Viaţa”, a scris Ioan Ivan pe blogul său.