Vremea de toamnă, în această săptămână
Astăzi, vremea va fi răcoroasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 15 grade Celsius, iar cele minime între 1 şi 3 grade. Izolat, mai ales de dimineaţă, se va semnala ceaţă sau brumă. Marţi, vremea se menţine răcoroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil ziua, se va acoperi treptat în cursul serii şi nopţii, când, local la munte şi izolat în rest, se vor semnala precipitaţii care la peste 1.500 de metri vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte şi pe Valea Oltului, din sector sudic. Vom avea temperaturi maxime între 13 şi 16 grade şi minime între 2 şi 6 grade. Local la munte şi izolat în rest se va semnala ceaţă. Miercuri vremea va fi răcoroasă, cu cer variabil, temporar noros. Izolat, mai ales la munte, va ploua slab, iar la peste 1.500 de metri, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 13 grade Celsius, iar cele minime între 1 şi 4 grade. Joi, vremea se menţine răcoroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi temporat noros şi izolat va ploua slab, iar la peste 1.500 de metri precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Vom avea temperaturi maxime între 10 şi 12 grade, iar cele minime vor scădea sub 0 grade. Izolat se va semnala ceaţă sau brumă. Vineri şi în weekend, vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil în prima parte a intervalului, apoi va deveni mai mult noros şi spre sfârşitul săptămânii se vor semnala ploi, iar la munte precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 12 grade Celsius, iar cele minime între 1 şi 4 grade şi chiar mai scăzute.