Finalul acestui an reprezintă, pe lângă bilanţurile care se realizează de obicei, şi un bun prilej de planificare a unor investiţii pentru 2011. Responsabilii Primăriei Mediaş şi-au stabilit deja priorităţile anului viitor, continuarea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare şi reabilitarea străzilor fiind printre priorităţile edilului şef al Mediaşului. De altfel, investiţiile au reprezentat în acest an o pondere de 30% din bugetul local, iar municipalitatea medieşeană va aborda şi în 2011 o politică de continuare a investiţiilor. „În anul 2011 vom continua lucrările de investiţii începute şi vom demara altele noi pentru ca infrastructura rutieră şi cea de apă canal să atingă standarde moderne. Cu fonduri atât de la bugetul local, cât şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare vom înfiinţa reţeaua publică de apă şi apă uzată şi vom amenaja străzile din satul aparţinator Ighişu Nou, vom reabilita sistemul de alimentare cu apă, canalizare menajeră, pluvială şi sistem rutier la majoritatea străzilor care nu sunt modernizate. Anul viitor vor începe lucrările la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice situat în Curtea Unităţii de Asistenţă Medico – Socială. Vom dezvolta infrastructura pentru sport prin construirea unui bazin de înot amplasat în curtea interioară a Şcolii Generale 8 şi a unei săli de sport situată în cartierul Gura Câmpului” a declarat primarul Teodor Neamţu. Persoanele vârstnice vor beneficia în continuare de gratuitate pe transportul în comun, cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie şi persoanele care împlinesc 80 de ani de viaţă vor primi în continuare un premiu de responsabilitate socială. Tinerii cu performanţe deosebite la învăţătură sau sport vor primi în continuare un premiu în bani.
Home » Uncategories » Apa, canalul şi reabilitarea şoselelor – priorităţile Primăriei Mediaş în 2011