Mediaşul va avea şi în acest an patinoar artificial


După ce anul trecut au avut parte de un patinoar artificial, tinerii medieşeni vor avea aceeaşi surpriză şi în acest sezon rece. Reprezentanţii municipalităţii medieşene vor amenaja după jumătatea acestei luni un patinoar artificial în Piaţa Corneliu Coposu, chiar lângă bradul de Crăciun. Vestea a fost adusă de edilul şef al Mediaşului, Teodor Neamţu în cadrul conferinţei săptămânale de presă. „Am făcut toate demersurile pentru ca şi în acest an să avem patinoar artificial în Piaţa Corneliu Coposu, în faţa primăriei. Este acelaţi patinoar de 600 de metri pătraţi, care poate fi utilizat în runde de câte o oră şi jumătate”, a spus Neamţu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mediaş, patinoarul va funcţiona până la sfârşitul lunii februarie 2011.
Un produs Blogger.