Revistă de Responsabilitate Socială la Transgaz Mediaş


Recent a văzut lumina tiparului prima ediţie anuală a Revistei de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR) a societăţii Transgaz Mediaş. Intitulată sugestiv „Triple P”, Profit-People, Planette, revista redă prin text şi ilustrează prin imagini unitatea de substanţă şi valoare a proiectelor de responsabilitate socială corporativă derulate de companie în anul 2010, alături de alte acţiuni sociale şi umanitare în care Transgaz s-a implicat. Axată pe o construcţie atractivă şi uşor de reţinut, revista conţine rubrici precum Politica de Responsabilitate Socială Corporativă a societăţii pe anul 2010; Acţiuni desfăşurate de Transgaz pe parcursul acestui an; Proiectele CSR 2010 ale companiei în imagini, dar şi alte informaţii interesante. „Plecând de la premisa că „faptele bune trebuie făcute publice pentru că ele au capacitatea de a educa prin puterea exemplului”, putem spune că rolul Revistei CSR – TRIPLE P este unul cât se poate de simplu şi anume, să prezinte, să informeze şi să transmită publicului interesat (angajaţi, acţionari, parteneri, comunitate, mediu) tot ceea ce Transgaz a întreprins în anul 2010 pe linia responsabilităţii sociale corporative şi a acţiunilor umanitare, dar şi ce planuri are în acest domeniu pentru anul 2011”, susţin reprezentanţii Transgaz.
Un produs Blogger.