28 sancţiuni contravenţionale în mai puţin de 2 ore. Acesta este bilanţul unei acţiuni organizate şi desfăşurate de lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş pe Drumul Naţional 14 pe linie de viteză, cu două aparate radar amplasate la distanţă de 5 kilometri. Pornind de la datele statistice potrivit cărora viteza excesivă este cauza principală de producere a accidentelor de circulaţie, a fost organizată o acţiune preventivă pe această linie. Iar bilanţul acţiunii spune că 28 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional în doar două ore, 18 dintre amenzi fiind aplicate pentru nerespectarea vitezei legale. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Mediaş susţin că vor organiza acţiuni similare şi zilele următoare.