3 persoane şi-au pierdut viaţa în accidentele de circulaţie petrecute în zona de nord a judeţului Sibiu, pe parcursul anului 2010. Cele 3 persoane au murit în urma unor evenimente rutiere petrecute pe drumul dintre Blăjel şi Bazna, în localitatea Richiş şi la Brateiu. Per total, în cursul anului 2010, în zona de nord a judeţului Sibiu s-au petrecut 8 accidente grave de circulaţie, soldate cu 3 morţi şi 15 persoane rănite grav şi 12 accidente uşoare, 17 oameni fiind răniţi uşor.