Nu mai puţin de două milioane de euro ar putea atrage Spitalul Municipal Mediaş în cazul în care un proiect de dotare a unităţii medicale va fi aprobat pentru finanţare. În colaborare cu Ministerul Sănătăţii, reprezentanţii unităţii medicale medieşene şi ai Primăriei vor accesa un proiect privind dotarea cu aparatură medicală şi nemedicală a spitalului, precum şi pentru realizarea unor lucrări de modernizare. „Ne dorim în primul rând crearea unor condiţii decente de cazare a pacienţilor în cadrul Spitalului Municipal Mediaş. De asemenea, avem în vedere achiziţionarea de aparatură modernă de diagnosticare, dar şi achiziţionarea unei maşini pentru transportul bolnavilor. La fel de utilă pentru spital este şi o fabrică de oxigen, iar în privinţa lucrărilor de modernizare, ne dorim foarte mult modernizarea sistemului de încălzire, iar mai apoi izolarea termică a întregului spital”, a spus primarul Mediaşului, Teodor Neamţu. Concret, se doreşte achiziţionarea unui aparat RMN, a unuia pentru radiologie şi a unui Ecograf Doppler. De asemenea, iniţiatorii proiectului îşi mai propun achiziţionarea a 4 mese pentru operaţii şi a unui microtom. Per total, suma necesară pentru achiziţionarea aparaturii medicale este de aproape 6 milioane de lei. În privinţa capitolului „aparatură nemedicală”, se intenţionează achiziţionarea unui autoturism pentru transportul bolnavilor şi amenajarea unei fabrici de oxigen. Aceste două investiţii ar necesita puţin peste 350.000 de lei. În sfârşit, în privinţa lucrărilor de modernizare a spitalului medieşean, se intenţionează anveloparea termică a clădirilor, lucrare estimată la 1,5 milioane de lei şi reabilitarea instalaţiei de încălzire centrală, lucrare care necesită aproape un milion de lei.