Mult-discutata problemă a furtului al cântare din Piaţa Agroalimentară a Mediaşului va lua fosrte curând sfârşit. Reprezentanţii administraţiei locale medieşene, în colaborare cu şeful Pieţei Agroalimentare, au stabilit ca în cel mai scurt timp posibil să înlocuiască vechile cântare cu unele electronice, imposibil de măsluit de către comecianţi. Viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa, spune că în acest fel se elimină orice fel de suspiciune în privinţa furtului la cântar. „Societăţile comerciale sunt obligate să aibă cântarul lor electronic şi să aibă casa de marcat. Producătorilor agricoli o să le punem noi la dispoziţie cântare electronice, o să le luăm o garanţie pentru că nu putem să îi dăm omului un asemenea obiect fără o graranţie că nu îl distruge. În acest fel, prin acetse cântare electronice, o să excludem din start posibilitatea ca persoanele care cumpără din piaţă să spună că marfa nu le-a fost cântărită corect”, a spus viceprimarul Mediaşului. Potrivit reprezentanţilor Pieţei Agroalimentare, primele 30 de cântare electronice vor ajunge la producători în următoarele săptămâni, urmând să le înlocuiască pe cele vechi. De asemenea, până în vara acestui an, toate vechile cântare ale comercianţilor vor fi înlocuite cu cele electronice.