O mai veche idee a municipalităţii medieşene începe să prindă contur. Este vorba despre construirea unui bloc de locuinţe de serviciu pentru diferiţi specialişti, care în acest fel nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta. Concret, blocul va fi construit pe strada Gravorilor din oraş, în bugetul de investiţii pentru acest an fiind alocaţi 200.000 de lei pentru demararea lucrărilor. Blocul va avea 2 etaje şi va dispune de 8 unităţi locative, respectiv un apartament cu o cameră, 4 apartamente cu 2 camere şi 3 apartamente cu 3 camere.