Turneu de pregătire pentru Viitorul 2007 Mediaş


Viitorul 2007 Mediaş a participat la sfârşitul săptămânii trecute la un turneu de pregătire la Sfântu Gheorghe. Handbalistele din municipiul de pe Târnava Mare au reuşit 2 victorii şi 2 înfrângeri, competiţia fiind considerată o repetiţie reuşită în vederea startului de campionat programat la sfârşitul acestei săptămâni. „Ne-am clasat pe locul III şi pot să spun că meciurile le-am disputat destul de bine, având în vedere perioada de pauză pe care am avut-o. A fost un turneu foarte util, pentru că duminică începem meciurile la senioare şi aveam nevoie de turneul acesta. Sper să mai putem disputa un meci amical până duminică”, a spus Cristina Varadi, antrenorul echipei Viitorul 2007 Mediaş. În cadrul turneului, jucătoarele din Mediaş au reuşit o victorie şi o înfrângere împotriva formaţiei gazdă CSM Sfântu Gheorghe, au învins CSŞ Constanţa şi au pierdut în compania formaţiei Dinamo Braşov. Medieşencele au testat şi o jucătoare la turneul de la Sfântu Gheorghe. Este vorba despre Sanela Ceuţă, care ar putea semna un contract cu Viitorul 2007 Mediaş.
Un produs Blogger.