2011 poate reprezenta pentru municipalitatea medieşeană împlinirea în mare parte a visului de transformare a terenurilor de la fosta Şcoală de Aviaţie într-o veritabilă zonă industrială. După ce anul trecut au fost concesionate 3 hectare de teren către doi investitori, edilul şef al Mediaşului speră ca în maximum doi ani de zile, să se poată vorbi despre o zonă industrială în respectivul loc. „Deja investitorii au început să fie interesaţi de această zonă. Anul trecut am concesionat două hectare pentru un investitor german, iar spre finalul anului am mai concesionat un hectar către o societate din Mediaş. De asemenea, mai avem discuţii cu două societăţi care sunt interesate să concesioneze diferite suprafeţe de teren în zona aviaţiei şi sperăm ca într-un an, maxim doi să dăm destinaţie tuturor parcelelor de pământ aflate în zonă şi să funcţioneze ca şi zonă industrială”, a spus primarul Mediaşului, Teodor Neamţu. Per total, municipalitatea medieşeană a concesionat 3 dintre cele 14 loturi de teren aflate în incinta fostei Unităţi de Aviaţie din Mediaş.