Criminalul de la Mediaş – prins de poliţişti


La aproximativ 24 de ore de când femeia de 76 de ani ucisă pe strada Hula Veche din oraş a fost descoperită de rude, poliţiştii medieşeni, în colaborare cu lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu au reuşit identificarea şi reţinerea autorului oribilei fapte. Criminalul este un tânăr de 17 ani care locuia la două case distanţă de locuinţa femeii ucise. Tânărul a fost săltat în cursul zilei de duminică, după o noapte în care peste 30 de poliţişti din Mediaş, Sibiu şi zona de nord a judeţului au căutat indicii care să îi conducă la criminal. „În urma activităţilor desfăşurate, am reusit identificarea unui suspect. Ancheta este a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care va stabili vinovăţia sau nevinivăţia acestuia”, a declarat comisarul şef Dorin Rău, comandantul Poliţiei Mediaş.
Cel mai probabil, tânărul a omorât-o pe femeie în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, acesta ar fi încercat să fure bani de la femeie. A intrat prin grădină, însă a fost surprins de femeie în curtea casei. Criminalul a pus mâna pe un hârleţ şi a lovit-o pe femeie. Măcelul a continuat în bucătăria casei, unde tânărul şi-a lovit victima în neştire, până a lăsat-o fără suflare. Femeia a fost găsită sâmbătă după-amiază de fiica şi ginerele ei. Criminalul din Mediaş va fi cercetat pentru omor deosebit de grav şi riscă ani grei de închisoare.
Un produs Blogger.