Ioan Horoba: „Prietenii noştri de la Sibiu ne-au tras clapa”




Uploaded with ImageShack.us
Horoba s-a supărat rău pe oficialii echipei Voinţa Sibiu. Directorul general al grupării medieşene s-a arătat extrem de deranjat de faptul că sibienii au anulat în ultimul moment partida de verificare ce ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, motivând că starea proastă a terenurilor nu permite desfăşurarea jocurilor. Horoba a spus că  este foarte dificil de stabilit acum un alt amical, în condiţiile în care mare parte din echipe şi-au perfectat deja jocurile de pregătire. „Din păcate, prietenii noştri de la Sibiu, ca să mă exprim aşa mai plastic, ne-au tras clapa. Nu este nicio problemă, dar nenorocirea este că ne-au încurcat. Puteam să legăm alte meciuri, însă acum fiecare şi-a rezolvat această problemă. Cei de la Sibiu au invocat că nu au terenuri unde să joace. Asta este, dar de fapt trebuie să fi foarte atent cu neamurile, prietenii şi vecinii”, a comentat sarcastic, Horoba. În altă ordine de idei, Gaz Metan a pierdut miercuri cu 1-2, partida amicală cu FC Bihor. Cristi Pustai a trimis pe teren însă o echipă formată în cea mai mare parte din juniori, doar 3 componenţi ai echipei mari bifând acest meci.
Un produs Blogger.