Primaria îi trimite pe medieşeni la curăţatul trotuarelor de gheaţă
Societatea Eco-Sal a intervenit zilele acestea cu peste 2 tone de clorură de magneziu pentru deszăpezirea trotuarelor din zone precum Spitalul Municipal, Şcoala Sportivă, Muzeul Municipal, unităţile de învăţământ, dar şi în centrul istoric. Conform Hotărârii Consiliului Local Mediaş 166/2009 necurăţarea, de către persoanele fizice, a zăpezii imediat după depunere şi a gheţii de pe trotuarele din faţa imobilelor pe care le deţin sau le administrează, în vederea asigurării circulaţiei normale a pietonilor precum şi în cazul formării poleiului, a neutilizării materialelor antiderapante se sancţionează cu amendă de la 300 lei până la 500 lei. În ceea ce priveşte persoanele juridice, pentru aceeaşi faptă amenda este de la 1.000 la 1.500 lei. „Atragem atenţia cetăţenilor să procedeze la curăţarea gheţii de pe trotuarele din faţa imobilelor şi la înlăturarea ţurţurilor pentru a preîntâmpina producerea unor accidente”, a atenţionat viceprimarul Floarea Taropa în cadrul conferinţei săptămânale de presă.