Regizorul Radu Gabrea va turna următorul său film în zona Mediaşului. După ce în 2007 a realizat o parte a filmului său „Cocoşul decapitat” la Mediaş, regizorul Radu Gabrea intenţionează să revină în zonă pentru următorul său film, lungmetrajul de ficţiune „Lindenfeld” după un roman de Ioan T. Morar. Radu Gabrea s-a întâlnit la finele săptămânii trecute la Mediaş cu primarul Teodor Neamţu pentru a discuta despre acest proiect. Lindenfeld, Câmpul de tei, este povestea unui sas care părăseşte România la vârsta de 15 ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă, fără să ştie că locul său natal nu mai există. Fiul său nu nu se poate împăca cu gândul să-şi lase tatăl să descopere tragedia aşa că se apucă să reconstruiască un sat părăsit de multe generaţii. „Caut aici în regiunea Târnavelor, nişte locuri potrivite pentru film. Este vorba despre povestea unui sas care părăseşte România, pleacă în Germania şi ajunge foarte bogat acolo. La o aniversare a sa, fiul lui vrea să îi arate satul natal, însă constată că acesta este ruinat, distrus, practic nu mai există, este golit. Împreună cu nişte localnici, se apucă de refacerea acestui sat”, a spus Rdu Gabrea. Lindenfeld este situat pe versantul opus al Masivului Semenic, la poalele vârfului Nemanul Mare (1.122 m), în estul Banatului, iar căile de acces către localitate sunt foarte dificile. Ori se merge din Caransebeş prin comuna Buchin şi satul Poiana, de unde există doar un drum inaccesibil maşinilor, ori pe poteca numită „Drumul lupului”, din Gărâna prin pădurile care acoperă masivul muntos. Scurta istorie a satului Lindenfeld nu a cunoscut momente foarte spectaculoase. Era un sat izolat de munte, ai cărui locuitori, toţi de origine germană, practicau ocupaţiile tradiţionale. În toată existenţa acestei aşezări, nu s-a înregistrat nicio căsătorie mixtă cu români din satul vecin Poiana. Fiind atât de izolaţi, locuitorii Lindenfeldului au fost scutiţi de recrutare în armata austro-ungară în timpul primului război mondial. În anul 1924, numărul lor era de 230. În cel de-al doilea război mondial au fost însă destui mobilizaţi pe front, iar în 1945 o mare parte dintre ei au fost deportaţi în Uniunea Sovietică pentru că erau germani. Aceste nefaste evenimente, ca şi perioada comunistă care a urmat, au lovit greu mica aşezare. Prin strădania locuitorilor, Lindenfeld a beneficiat de un generator de energie electrică şi de o instalaţie pentru apă curentă. Totuşi, de prin anii ’60 ai secolului al XX-lea, satul a început să se depopuleze, tinerii mergând la liceele din Caransebeş şi stabilindu-se ulterior acolo, iar alţii mutându-se la Gărâna şi Brebu Nou. Apoi a început emigrarea în Germania, facilitată de Ceauşescu în schimbul obţinerii unor bune plăţi în valută. În momentul revoluţiei din 1989, satul Lindenfeld era deja practic părăsit, nemaiavând cine să plece de acolo ulterior. În anii ’90 presa a semnalat existenţa unui singur locuitor la Lindenfeld, bătrânul Paul Schwirzenbeck, care nu a dorit să-şi părăsească satul. El îi întâmpina pe vizitatorii curioşi, descriindu-le amănunţit casele şi pe cei care le locuiseră înainte. A murit în octombrie 1998 la Caransebeş, în vârstă de 83 de ani, după ce a fost accidentat de o maşină. De atunci, la Lindenfeld mai locuiesc doar pe timpul verii câţiva ciobani din Poiana. Casele s-au ruinat în timp. Pomii fructiferi au un rod bogat în fiecare an, însă nu îi culege nimeni. În interiorul caselor se află neatinse piese de mobilier, veselă sau îmbrăcăminte, localitatea fiind prea departe pentru ca să le poată transporta cineva. Biserica a fost restaurată prin cheltuiala şi munca voluntară a şvabului bănăţean Helmuth Kierer. În ultimii ani, Lindenfeld atrage destui curioşi în perioada verii, situându-se şi pe traseul amatorilor de enduro şi atrâgând atenţia şi turiştilor din Germania şi Austria. Deocamdată însă nu apar semne că situaţia sa se va schimba, deşi oficial satul Lindenfeld continuă să existe şi are chiar şi cod poştal: 1.666 până la 1 mai 2003, 327.056 acum.