Ţepe cu falşi comercianţi sau angajaţi ai unor societăţi, la Mediaş


Atenţie pe cine primiţi în casă. S-ar putea să rămâneţi fără diferite bunuri sau chiar bani. Este recomandarea poliţiştilor locali din Mediaş, care au primit mai multe sesizări în ultimele zile de la medieşeni care au fost prădaţi de anumite persoane. Şmecheria este foarte simplă: hoţii pretind că sunt diferiţi comercianţi care doresc să îşi vândă produsele şi astfel intră în casele oamenilor. Profitând de neatenţia oamenilor, aceştia fură bani sau alte bunuri care le sunt al îndemână. Eugen Moraru, şeful Poliţiei Locale spune că în alte cazuri, autorii pretind că sunt angajaţi ai diferitelor societăţi de utilităţi. „Îi sfătuiesc pe medieşeni să fie foarte atenţi la persoanele pe care le primesc în apartamente, pentru că sunt maimulte sesizări referitoare la mai multe furturi din diverse locuinţe. Este vorba despre furtul unor sume de bani sau alte bunuri. Sunt foarte mulţi rău-voitori, care sub pretextul comercializării unor produse sau pretinzând că sunt lucrători ai unor societăţi de pe raza Mediaşului, profită de faptul că unii oameni sunt de bună credinţă şi le fură bunuri sau bani din locuinţe”, explică Moraru. Reprezentanţii Poliţiei Locale îi sfătuiesc pe medieşeni să nu primească în case nicio persoană străină şi să fie extrem de atenţi.
Un produs Blogger.