Aşa cum era de aşteptat, furturile din locuinţe şi societăţi comerciale au crescut în primele 6 luni la Mediaş, comparativ cu perioada similară din 2010. Acest lucru a reieşit din bilanţul prezentat recent de conducerea instituţiei, statistica indicând în schimb i scădere a tălhăriilor în primul semestru al anului. Comisarul şef Dorin Rău, comandantul Poliţiei Mediaş spune că probleme se înregistrează la posturile de poliţie din norul judeţului, unde infracţionalitatea stradală este în creştere. „Infracţiunile contra persoanei au scăzut cu aproximativ 24% per general. Aici fac referire la tâlhării, care au scăzut de la 12 la 4 fapte, sau la loviti, unde scăderea este de 12 procente. Probleme mai deosebite în această perioadă au fost la infracţiunile contra patrimoniului, care au avut un trend ascendent, acestea crescând cu aproximativ 25%. Dintre aceste infracţiuni, 80% au fost furturile din societăţi comerciale şi locuinţe. Infracţionalitatea stradală s-a menţinut cam la acelaşi nivel ca anul trecut la nivelul Poliţiei Mediaş şi a avut un trend ascendent la posturile de poliţie comunale, unde în perioada următoare va trebui să acţionăm mai eficient”, a spus Rău.
Şeful Poliţiei medieşene a mai adăugat că în perioada următoare se va acţiona pentru diminuarea furturilor din locuinţe şi societăţi comerciale, dar şi la posturile de poliţie din nordul judeţului, unde fenomenul infracţional a crescut în prima parte a anului.