Nu a fost să fie în seara asta. Gaz Metan a pierdut la limită, scor 0-1, primul meci din istorie într-o Cupă Europeană. Jucătorii medieşeni au întâlnit formaţia finlandeză Kups în prima manşă a turului 2 preliminar al Europa League. Finlandezii s-au impus la limită prin golul marcat de Venalainen în minutul 16, după o greşeală a apărării lui Gaz Metan. Per ansamblu, jucătorii lui Cristi Pustai au dominat categoric meciul şi au ratat câteva ocazii de-a dreptul uriaşe. Returul este programat joi, 21 iulie pe stadionul Gaz Metan.