Municipalitatea medieşană a început pregătirile pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, activitate care se va desfăşura în toamna acestui an. În acest sens, primul pas a fost confruntarea bazei locale de date cu cea a Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. De asemenea, primarul Mediaşului, Teodor Neamţu a declarat joi în cadrul conferinţei săptămânale de presă că în acest an nu au fost atribuite numere noi de case sau nume de străzi, tocmai pentru buna desfăşurare a recensământului. „Deja am început unele activităţi pregătitoare împreună cu Prefectura Sibiu. Am actualizat baza de date, am confuntat-o cu baza de date a Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Vreau să mai spun că în acest an nu se mai atribuire numere noi de casă şi nu se mai atribuie denumiri de străzi, tocmai pentru a nu se mai modifica baza de date existentă”, a spus Neamţu.
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura în luna octombrie a acestui an.
