30.000 de lei este suma pe care reprezentanţii Primăriei Mediaş doresc să o folosească pentru premierea jucătorilor echipelor de fotbal şi baschet Gaz Metan. Direcţia de Cultură din oraş a întocmit un referat care va fi supus aprobării legislativului local, în cadrul căruia sunt prezentate realizările celor două echipe. Printre altele, se menţionează faptul că în sezonul recent încheiat, echipa de fotbal a reuşit calificarea în premieră într-o cupă europeană, iar baschetbaliştii medieşeni au adus în premieră în oraş, Cupa României. „Echipa de fotbal Gaz Metan a fost considerată surpriza plăcută a campionatului, după meritoriul loc 7 ocupat la finalul sezonului trecut. UEFA menţionează că antrenorul Cristi Pustai a reuşit, după 4 ani de muncă la Mediaş, să creeze o echipă organizată şi foarte disciplinată, care a dat al doilea golgheter al campionatului, pe Eric de Oliveira. Pentru o echipă locală, promovarea în liga europeană alături de echipe de elită, este o realizare care trebuie premiată. De asemenea, echipa de baschet Gaz Metan Mediaş a câştigat, în premieră, Cupă României. Deşi vremurile sunt grele şi restricţiile financiare din ce în ce mai dure, activitatea sportivă trebuie susţinută, având în vedere aceste rezultate care fac cinste Mediaşului”, se arată în referatul prezentat de Direcţia de Cultură. În aceeaşi prezentare, reprezentanţii direcţiei susţin că după analizarea posibilităţilor financiare, pot aloca suma de 30.000 de lei pentru premierea echipelor de fotbal şi baschet Gaz Metan Mediaş. O decizie finală va fi luată în cadrul şedinţei din această lună a Consiliului Local din oraş.