Scandal monstru marţi seara la Şeica Mare. Membrii a 3 familii au fost implicaţi într-o altercaţie cu cozi de topor sau coase, o persoană fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Sibiu, conflictul a fost unul spontan şi a izbucnit pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii în contradictoriu între membrii a două familii, pe de o parte, şi o a treia familie. „În urma unui conflict verbal, S.R a escaladat gardul şi a intrat în curtea familiei P, unde a agresat doi bărbaţi, moment în care au intervenit alte 3 persoane pentru a-l scoate afară din curte. Ulterior, S.R. a revenit în imobilul familiei P. împreună cu T.T., având asupra lor o coadă de topor, ameninţând membrii acestei familii. Totodată, au spart geamurile imobilului familiei P. Unul din membrii familiei, P.O., i-a ameninţat la rândul său pe cei doi cu o coasă şi i-a somat să iasă din imobil, iar la refuzul acestora i-a aplicat lui T.T o lovitură în zona capului. În urma loviturii primite, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Cu privire la această agresiune a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt efectuate de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Şeica Mare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală ( această încadrare poate fi schimbată în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei) ameninţare, distrugere şi violare de domiciliu.
