
Un medieşean de 82 de ani a ajuns vineri după-amiaza în stare gravă la spital, cu fractură la şoldul stâng, după ce a căzut din troleibuz. Potrivit informaţiilor oferite de poliţişti, bărbatul a încercat cel mai probabil să coboare, moment în care şoferul a închis uşile mijlocului de transport în comun. Octogenarul s-a dezechilibrat şi a căzut, fiind transportat la Spitalul Municipal Mediaş, unde medicii au constatat că suferise o fractură la şold. Poliţiştii rutieri din Mediaş au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs acest accident.