Proiect de vacanţă, la Mediaş



Şi anul acesta, Asociaţia Culturală „Pusteblume“ din Mediaş le-a pregătit copiilor care îşi petrec vacanţa în Mediaş o serie de surprize. Sub genericul „Mediaş. Orasul copilăriei mele”, copii îşi pot descoperi propriul oras pornind de la istoria medievală până la istoria contemporană. Timp de o săptămână, cei mici au vizitat turnurile medieşene, au fost la închisoarea din cetate, s-au întâlnit cu Domniţe şi Cavaleri, iar la sfârşitul săptămânii medievale au avut parte de tir cu arcul. Săptămâna care urmează va fi una colorată, fiind dedicată picturii, unde copii vor desena oraşul alături de artistul plastic Giuseppe Rotta. Nici anul acesta nu lioseşte săptămâna culinară, unde de data aceasta nu vor găti copii, ci vor vizita bucătăriile unor localuri din Mediaş pentru a vedea cum se găteşte în municipiul de pe Târnava Mare. Ultima săptămână din proiect este dedicată dansului popular. Împreună cu instructorul de dansuri populare Gheorghe Neagu de la Ansamblul Purtata vor învăţa trei dansuri populare – unul săsesc, unul maghiar şi unul românesc. „Din dorinţa de a le oferi copiilor o vacanţă de neuitat, am pregătit toate aceste activităţi pentru ei, alături de multe alte surprize pe care le vor afla de-a lungul proiectului. Cum ar fi un suc într-un turn foarte vechi al oraşului, întâlnirea cu cavalerii şi domniţele, o întrecere medievală, pictură stradală, un spectacol culinar şi multe altele. Este cea mai mare satisfacţie pentru mine, când văd copii fericiţi în jurul meu, interesaţi de ceea ce li se oferă şi bucuroşi pentru clipele deosebite petrecute cu alţi copii de vârste diferite. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect, mai ales sponsorilor germani Donauschwäbische Kulturstiftung din Landul Baden – Württemberg”,  a declarat Edith Tulai – Depner, preşedintele Asociaţiei Pusteblume Mediaş.
Un produs Blogger.