Club al Seniorilor, la Copşa Mică


Idee de toată lauda a autorităţilor locale din Copşa Mică. Reprezentanţii Primăriei din oraş au demarat cu ceva vreme în urmă şi acum sunt în curs de finalizare a unei investiţii de realizare a unui Club al Seniorilor, practic un loc unde vârstnicii oraşului să se întâlnească măcar pentru câteva ore pe zi, la o partidă de şah sau table şi să socializeze. Ideea nu este una foarte nouă, însă responsabilii administraţiei locale din Copşa Mică au reuşit să o pună în practică în cursul acestui an. Spaţiul este amenajat în Colonia Laborator şi va fi inaugurat pentru numai câteva zile. „Este vorba despre un centrul de socializare pentru persoanele de vârsta a III-a, acest centru urmând să îl inaugurăm până la sfârşitul acestei luni. Practic, va fi un loc unde vârstnicii se pot întâlni zilnic, vor juca şah, table sau se vor uita la un televizor pe care îl vom duce în respectivul loc. De asemenea, vom face şi abonamente la presa judeţeană, astfel încât persoanele care vor trece pragul centrului să fie şi informate. Noi ne-am ocupat de identificarea şi amenajarea spaţiului, iar Sfatul Bătrânilor va administra acel loc”, mi-a spus primarul din Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache.
Un produs Blogger.