Momente emoţionante în urmă cu câteva zile la Copşa Mică. Duminică 2 octombrie 2011, Primăria din oraş, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei a sărbatorit aniversarea a 100 de ani a lui Mohan Emil si i-a oferit acestuia o diplomă de onoare. „Cu voia lui Dumnezeu, un secol de viaţă a trecut peste domnul inginer Emil Mohan, primul inginer român din oraşul Copşa Mică de altfel, specialist în construcţia de căi ferate, om de o deosebită ţinută ştiinţifică şi morală, membru al unei dintre cele mai vechi familii din oraşul Copşa Mică. Bucuroase că Bunul Dumnezeu i-a hărăzit zile cu sănătate şi o minte ageră până la această venerabilă vârstă, autorităţile locale din Copşa Mică prin reprezentantul lor oficial, primarul Daniel Tudor Mihalache, i-au urat un călduros „La Mulţi Ani!”, domnului inginer Emil Mohan, asigurându-l de toată consideraţia şi respectul copşenilor”, se arată într-un comunicat al primăriei din oraş.