Municipalitatea medieşeană a marcat la începutul săptămânii, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, Primăria Mediaş a lansat o invitaţie persoanelor vârstnice pentru a se reuni într-un cadru festiv în sala „Daniel Thellmann” a Primăriei. La întâlnire au fost prezenţi primarul Teodor Neamţu, viceprimarul Floarea Taropa şi secretarul Maria Minea. Aceştia i-au felicitat pe sărbătoriţi, le-au mulţumit pentru implicarea lor în bunul mers al oraşului şi în semn de apreciere au oferit doamnelor un trandafir. „Mediaşul sărbătoreşte Ziua Internaţională a Vârstnicului, iar cu acestă ocazie se cuvine să acordăm persoanelor vârstnice importanţa pe care o merită. Dorim să le mulţumim pe acestă cale tuturor membrilor Asociaţiei Pensionarilor, Sfatului Bătrânilor şi altor asociaţii care se implică în bunul mers al oraşului. În semn de mulţumire am luat câteva măsuri de recompensare, printre care doresc să amintesc concertul dat în cinstea persoanelor vârstnice, susţinut de către Gabriel Dorobanţu”, a declarat primarul Teodor Neamţu.