La ediţia de anul acesta a Bibliotecii Vii organizată în perioada 8-10 noiembrie 2011 în holul mare al Primăriei Mediaş, 150 de cititori şi-au luat permis şi au intrat în universul Cărţilor Vii. Aceştia au avut ocazia să stea faţă în faţă cu oameni din diferite categorii socio-profesionale de la scriitori şi artişti, la medici, jurnalişti si poliţişti. Cele 44 de cărţi vii prezente au fost deschise pentru dialog, iar cititorii au putut descoperi întâmplări reale, poveşti de viaţă interesante, secrete şi picanterii. Biblioteca Vie s-a aflat anul acesta la a doua ediţie la Mediaş, iar vizitatorii s-au declarat foarte mulţumiţi de acest concept inovator.