6.000 de euro colectaţi la Balul de Caritate al Spitalului Municipal Mediaş


Scopul principal al Balului de Caritate organizat de conducerea Spitalului Municipal Mediaş a fost atins. 6.000 de euro au fost colectaţi în urma desfăşurării balului, fondurile urmând să fie folosite pentru construirea unui lift în cadrul Secţiei Interne. Investiţia este în curs de derulare, primele fonduri provenind dintr-o acţiune similară a Clubului Rotary Mediaş. Pentru finalizarea lucrărilor, însă, mai sunt necesare unele fonduri, astfel încât conducerea unităţii medicale medieşene a decis organizarea unui Bal de Caritate, eveniment desfăşurat vineri seara la un local din Mediaş. Cele peste 130 de persoane prezente au contribuit generos pentru investiţia din unitatea medicală medieşeană. Cel mai probabil, lucrările de construcţie a liftului la Secţia Interne a Spitalului Municipal Mediaş vor fi finalizate pe parcursul anului viitor.
Un produs Blogger.