Sala de şedinţe a Primăriei Copşa Mică a găzduit marţi la ora 11 dezbaterea pe tema proiectului european „Un viitor mai bun pentru femei”. Proiectul, co-finanţat de Uniunea Europeana a început în luna noiembrie 2008 şi s-a desfăşurat la nivel naţional până în iunie 2011, finanţarea obţinută de la Uniunea Europeană ajungând la peste 17 milioane de lei. Pe parcursul celor 30 de luni de implementare, proiectul a urmărit să identifice oportunităţile de implicare şi de dezvoltare a aptitudinilor şi competenţelor femeilor din mediul rural şi oraşe mici în initierea de mici afaceri sau proiecte comunitare. Beneficiarele proiectului sunt sprijinite prin cursuri de instruire şi un program complex de consiliere specifică în iniţierea de mici afaceri sau proiecte comunitare. Unul dintre obiectivele proiectului a fost acela de a crea o structură asociativă care să sprijine implicarea femeilor din comunităţi dezavantajate în proiecte comunitare şi să faciliteze participarea acestora pe piaţa muncii, în domenii preponderent ocupate de bărbaţi precum gestiunea unei afaceri. Proiectul „Un viitor mai bun pentru femei” a fost implementat la scară largă, în 20 de judeţe ale ţării.