Antrenorul Gazului Metan intră în mediul online. Cristi Pustai are domeniu rezervat şi foarte curând va începe să scrie. Astfel, pe www.pustai.ro, apare informaţia că „site-ul este momentan în construcţie”. Ideea rezervării domeniului www.pustai.ro a apărut vineri seara, când la Mediaş s-a desfăşurat a 3-a ediţie a Mediaş Blog Awards. Nu se ştie deocamdată ce va scrie Pustai pe blog, însă este de aşteptat să posteze şi unele poezii de-ale sale, fiind foarte atras de acest domeniu. În următoarele săptămâni este de aşteptat ca tehnicianul „lupilor negri” să pregătească şi prima postare, el „antrenându-se” în prezent pentru acest lucru. Voi reveni în cursul zilei de mâine cu detalii despre acest proiect al antrenorului echipei Gaz Metan Mediaş.
