Mediaşul va avea şi în acest an patinoar artificial


După ce în ultimii doi ani au avut parte de un patinoar artificial, tinerii medieşeni vor avea aceeaşi surpriză şi în acest sezon rece. Reprezentanţii municipalităţii medieşene vor amenaja până de Moş Nicolae un patinoar artificial în Piaţa Corneliu Coposu, chiar lângă bradul de Crăciun. Vestea a fost adusă chiar de edilul şef al Mediaşului, Teodor Neamţu. „Aşa cum ne-am obişnuit deja, şi în această iarnă vom avea patinoar la Mediaş. Îl vom inaugura de Moş Nicolae şi va funcţiona până în luna februarie, în condiţiile în care vremea nu se va încălzi. Aşteptăm cu drag copiii să se bucure de patinoar pentru ca astfel să aibă o vacanţă cât mai plăcută”, a spus Neamţu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mediaş, patinoarul va funcţiona până la sfârşitul lunii februarie 2012, el urmând să fie folosit de amatorii de patinaj în runde de câte o oră şi jumătate.
Un produs Blogger.