Incredibil cât de multă lume poate sensibiliza un îngeraş de două luni. Vorbesc aici de micuţul Albert Marcu, cel care ne face de o săptămână să credem în miracole şi să vedem de la zi la zi, că o minune este atât de aproape de împlinire. Ce altceva poate fi mai frumos, cu mai puţin de două luni înainte de Naşterea Domnului, decât ca o minunăţie de copil să primească o nouă şansă în viaţă. Teribilul ghinion şi boala cumplită a lui Albert ne dovedesc tuturor că în situaţii critice, de viaţă şi de moarte la propriu, suntem capabili să ne mobilizăm, să acţionăm pe mai multe planuri pentru ajutorarea unui semen aflat într-o cumplită suferinţă. Toate donaţiile din ultima săptămână au demonstrat că toţi cei care au contribuit cu o sumă cât de mică de bani, sunt capabili să ofere atâta iubire, încât nu poate fi descrisă în cuvinte. Sunt convins că foarte mulţi dintre noi s-au întrebat cu ce a greşit Albert, încât are de îndurat atâta suferinţă la ceva mai bine de două luni de la naştere. Este imposibil de găsit un răspuns, însă poate acest lucru îl va face pe Albert să înţeleagă peste ani altceva: că aproape de sfârşitul lui 2011, o mulţime, repet, o mulţime de oameni, i-au dărut lui şi familiei sale atâta speranţă, încât au reuşit să meargă mai departe cu demnitate, convinşi că la greu, cineva le va sări în ajutor. Cum altfel se poate numi decât MIRACOL, faptul că în Ajunul Crăciunului, Albert va auzi, chiar dacă nu va înţelege încă, primele colinde şi va fi înconjurat cu atâta dragoste de părinţii lui. Şi ceea ce este mai important, Moş Crăciun va poposi an de an de acum încolo în căsuţa mică, dar atât de primitoare a lui Albert, aducând-i pe lângă multe daruri, cel mai important lucru de pe pământ: SĂNĂTATEA DE CARE ARE ATÂTA NEVOIE. Este Miracolul de Crăciun al acestui copilaş, Miracol la care au contribuit până acum atâţia oameni. Nu scriam aceste rânduri, dacă nu eram convins de un lucru: Albert Marcu poate fi salvat, iar operaţia de care are atâta nevoie va fi realizată dectul de curând. Spun acest lucru bazându-mă şi pe faptul că până ieri după-amiază, în conturile deschise pe numele lui Albert fusese strânsă suma de 17.630 de euro.
Iată şi conturile în care puteţi dona orice sumă pentru ajutorarea micuţului Albert.
În euro: RO25RNCB0231124421220002, titular cont Marcu Albert Remus. În lei: RO52RNCB0231124421220001 BCR Mediaş, beneficiar Marcu Albert Remus.
În euro: RO25RNCB0231124421220002, titular cont Marcu Albert Remus. În lei: RO52RNCB0231124421220001 BCR Mediaş, beneficiar Marcu Albert Remus.