Doar 28 de locuri de muncă sunt oferite în această perioadă de agenţii economici din Mediaş. Potrivit ofertei locurilor de muncă disponibile în municipiul de pe Târnava Mare, sunt oferite 15 posturi de muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide, 5 posturi de casieri şi 4 de lucrători comerciali. Alte locuri de muncă oferite la Mediaş sunt consilier-expert în management, ăngrijitor clădiri, inspector specialitate ecolog sau mecanic utilaj. Detalii complete despre oferta locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Mediaş, de pe strada Aurel Vlaicu numerele 31-33 sau la telefonul 0269.843.731.