„Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare domnului sau doamnei....pentru creşterea prestigiului municipiului Mediaş în ţară şi în lume”. Aşa se spune printre altele, în orice horărâre a Consiliului Local Mediaş, atunci când i se conferă unei personalităţi această onorantă distincţie. Am participat la nenumărate şedinţe de Consiliu Local, atunci când se confereau Post Mortem astfel de titluri. Haideţi să vin cu o propunere: cum vi se pare ideea ca antrenorul Gazului Metan, Cristian Pustai, să primească titlul de Cetăţean de Onoare al Mediaşului? Haideţisă onorăm excelenţa şi performanţa din orice domeniu atâta timp cât aceste modele umane mai sunt printre noi. Iată şi câteva motivaţii în sprijinul propunerii:
1. Dacă se menţionează de „creşterea prestigiului municipiului Mediaş”, cred că în această vară, odată cu participarea în premieră a Gazului Metan în Europa League, s-a auzit de numele oraşului nostru din Finlanda până în Germania şi Austria. O reclamă mai bună nici că se putea pentru burgul nostru.
2. A realizat performanţe extraordinare pe banca echipei Gaz Metan, făcând să se vorbească la modul superlativ de municipiul de pe Târnava Mare.
3. Ca om şi ca antrenor are un comportament ireproşabil, fiind un model demn de urmat.
4. Perfomanţele extraordinare ale echipei au fost recunoscute recent de municipalitate, care a acordat Diplome de Excelenţă reprezentanţilor Clubului Gaz Metan Mediaş, dar şi fotbaliştilor şi baschetbaliştilor.
5. Toată lumea îl laudă pe Pustai: de la primar la elevi de liceu, de la pasionaţi de fotbal la oameni simplu. Haideţi să facem ceva în sensul acesta.
6. Pentru activitatea din ultimii ani pe banca echipei Gaz Metan, pentru toate lucrurile realizate cu o echipă mică, dar extrem de harnică, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Mediaşului lui Cristian Pustai cred că ar fi o recunoaştere deplină a muncii sale.
P.S. Acestea sunt doar o parte dintre motivaţii, lista rămâne deschisă şi poate mai completaţi şi voi.