Centrul Istoric al Mediaşului a fost invadat vineri seara de zeci de lampioane colorate, într-o sărbătoare a veseliei organizată de Biserica Sfânta Margareta şi la care s-au adunat zeci de micuţi alături de părinţii şi bunicii mândri de odraslele lor. Aceştia au mărşăluit în zona Pieţei Regele Ferdinand pentru a marca Sărbătoarea Sfântului Martin. Prichindeii au avut ca şi sursă de inspiraţie legenda Sfântului Martin. Potrivit legendei, acesta a fost primul care a adus lumina în orase, insuflându-le oamenilor spiritul solidarităţii şi al prieteniei. Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sfântul Martin și o masă festivă, înaintea postului Crăciunului. Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului. Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. În seara zilei de Sfântul Martin (în germană Martinstag) are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin (în germană Martinslied). Una din versiunile legendei povestește că într-o iarnă geroasă, Sfântul Martin mergând călare întâlnește un cerșetor care suferea de frig. Sfântul rupe în două mantia lui și jumătate de mantie o dăruiește cerșetorului.
Îi mulţumesc lui Silviu Sântea pentru imaginile de la sărbătoarea de aseară.