Copiii de la Generală 8 Mediaş – la colindat la Biertan





Elevii claselor a IV-a A si a V-a C, de la Şcoala Generală 8 Mediaş, pregătiţi de directorul adjunct Dana Chisăliţă şi profesorul  Monica Danea, i-au colindat pe beneficiarii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă „Episcop Nicolae Popoviciu” din Biertan. Elevii, alături de cadrele didactice ale şcolii, au pregatit vârstnicilor şi câte un mic dar, împărtăşind cu ei bucuria Crăciunului. „Copiii au pus în punguţele lor, pentru cei care nu simt bucuria Crăciunului aşa cum o simţim noi ceilalţi, dulciuri, banane, portocale, mandarine, câte 2 iconiţe, o felicitare confecţionată de ei în care şi-au scris gândurile şi urările de Crăciun, iar apoi cu tot sufletul lor de mici creştini le-au oferit persoanelor din centru şi împreună au vărsat o lacrimă pentru cei care nu mai simt bucuria unei familii aşa cum o simţim noi ceilalţi”, a spus Dana Chisăliţă, directorul adjunct al Şcolii Generale 8 Mediaş.
Un produs Blogger.