Cei mai tineri sportivi ai Tenis Club Romgaz Mediaş, alături de antrenorul Dan Negrea, au decis să aducă un strop de bucurie copiilor nevoiaşi din Mediaş şi au decis să ofere câteva surprize în pragul Crăciunului, la campania „Hrăneşte un Zâmbet”. 5 tineri sportivi împreună cu antreborul lor, au mers miercuri dimineaţa într-unul din magazinele partenere şi au cumpărat diferite produse alimentare, care vor fi oferite săptămâna viitoare, copiilor din familii cu venituri modeste. Campania „Hrăneşte un Zâmbet” a fost iniţiată de Consiliul Local al Tinerilor Mediaş şi îşi propune strângerea de alimente, care vor fi donate copiilor de la şcoala generală din satul aparţinător Ighişu Nou, precum şi elevilor medieşeni cu rezultate bune la învăţătură, care provin din familii defavorizate.