Moment important pentru membri Sfatului Batrânilor Copşa Mică şi cei ai Casei Seniorilor Agnita, care s-au întalnit la Agnita, pentru prima dată de la înfiinţarea acestor organizaţii. Zilele trecute, prin mijlocirea şi în prezenţa primarilor din Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache şi din Agnita, Radu Curcean, “seniorii” din cele două localităţi s-au întâlnit pentru a pune bazele unor acţiuni viitoare comune, care să aducă bucurie în rândul membrilor acestor organizaţii. “Primirea făcute de gazdele din Agnita a fost una deosebită, domnul preşedinte Efta Doru şi consiliul de coordonare al Casei Seniorilor demonstrând fără echivoc nivelul de organizare la care au ajuns deja, prilej pentru membri Sfatului Bătrânilor din Copşa Mică, conduşi de preşedintele Iuliu Domşa, de a lua un exemplu de bune practici pe care să-l implementeze şi la Copşa Mică. Cum se spune în popor, „s-au văzut, s-au plăcut“ şi acum copşenii aşteaptă cu interes vizita agniţenilor la evenimentele organizate la Copşa Mică”, se arată într-un comunicat al administraţiei copşene.